Drag si Draga

Drag mi-e sa intilnesc oameni zimbitori, care dau valoare lucrurilor de pret si le fac sa circule. Asa e Ionut.

Zimbim cu Drag

Draga mi-e starea de spirit de la parterul unui bloc banal, dintr-un cartier banal din Bucuresti.

A fost odata…

Insa inauntru totul e departe de a fi banal. Intri intr-o lume de poveste. Eu i-am dat like si pe Facebook. Dar pot s-o zic si pe romaneste. Imi place mult sa merg la Drag si Draga. E un magazinas pe Bd. Sincai cu de toate, scotocesti cit timp stai, povestesti cu Drag sau cu Draga, te joci cu catelul, afli de evenimente misto, rontai un mar sau te indulcesti cu miere, e acolo o atmosfera asa de calda, incit iti ia cu mina orice durere. Asa sa fie toate locurile in care mergem si am fi fericiti. 😆

Lucruri alese cu grija

Daca vrei sa fii foarte strict poti sa-i spui si riguros “second-hand”, dar semnificatia e alta. “Mina a doua” inseamna ca ti se da cu o mina si apoi ti se da si cu cealalta. Darnicie. Nu se uita la cantitate cind e vorba de suflet. Dau din plin. Asa ca dupa aceea, cind te gindesti la acest loc, iti zici in sinea ta Mi-e Drag si Draga…

Continue Reading

“Stirea” vietii

Iar a venit decembrie, iar au activat astia “stirea” romania tv, mare-canal-de-stiri-de-aruncat-la-canal cum ca gata, m-am dus la cer. De doi ani ma siciie prostovanii. De doi ani lumea comenteaza “Amin” sau “Odihneasca-se” fara sa se uite pe pagina mea de FB, cum tocmai am postat ceva, fara sa se intrebe daca e adevarat, ei nici macar nu se uita la data asa-zisei stiri. De doi ani e imprastiata pentru ametitii care dau click in graba.. Si apoi iar se fac mari discutii cum ca pe Facebook exista stiri false. Oau, ce chestie. Unele sint evident false, e atit de simplu sa le demontezi. Dar lumea nu face efort. De lene. De placerea vestii rele. De placerea reactiei nemultumite  De frecat miinile a neputinta: “asta e”, “ce e de facut?” “O sa cada stirile false peste noi, ia uite-le cum vin asa neverosimile, ba chiar poti jura ca-s adevarate, o sa ne sufoce au au ce ne facem”, ca-n povestea prostilor.

I'm alive!

Stiu ce fac. Dau in judecata Facebook. Sa vedeti cum ma umplu de bani si atunci n-o sa le mai fie lene acelorasi insi ingrijorati. O sa verifice insistent daca am intrat in posesia banilor. O sa-mi declare dragostea si o sa jure cum nu au crezut ei stirea aia la care au scris Amin, o sa-mi insire imprejurarile cind s-au amuzat la emisiunile mele…ba chiar o sa-mi faca favoruri pe care nu le voi cere. O sa munceasca sa-mi intre in gratii, poate le pica ceva. Atunci se pare ca ne activam. Cind ne pica ceva. Hai sa vedem ce-o mai fi. Interesanta viata asta.

Continue Reading

Eu, chefa. In traducere: eu, cu chef de poze.

Ca sa vezi ce inseamna aparente. Ai spune ca dupa o zi de gatit intens, de reusite culinare rasunatoare, de sageti nutritive aruncate cu dibacie in burtile flaminde ale vizitatorilor tirgului de la Muzeul Taranului Roman, ne-am strins si noi, lucratorii obositi, rindurile, sa facem o poza intru neuitare. Nimic mai eronat. In cautarile mele de autentic m-am nimerit cu Ioana la aceasta zona cu oameni veseli si priceputi sa astimpere foamea trecatorilor prin curtea muzeului. Ii mai intilnisem si mai facusem o poza impreuna, cred c-o intitulasem “Mai multi mici la un loc”, ei fiind aproape de negasit in fumaraia atitatoare de mititei si de alte materializari ale tocaturilor traditionale. Dar nu am mai gasit acea poza. Am si uitat-o intre timp. Acum, nea Chefu’ ma vede si dovedind o memorie impecabila ma apostrofeaza expert: Pai ne-am uitat si noi pe iutup si nu am vazut ca ne-ati pus acolo. Asa e, nu v-am pus. Pai de ce, nu sintem frumosi, sau ce? Ei, cum sa nu, Doamne iarta-ma, dar stiti ce, nea Chefu’, nu am iesit eu bine in poza, voi toti aveti niste chipuri de stele de cinema, eu – strimba. Am stricat poza. Asa ca am sters-o. Nu puteam s-o public asa. Dar facem acum alta. Pai sa facem, dar ne puneti pe iutup. Ba chiar pe feisbuc va pun. Da da, pe feisbuc ne-am uitat si data trecuta, sar membrii echipei de mici viteza. Dati-mi si mie o boneta de bucatar va rog. Sa ma integrez, nu de alta. Imi dau oamenii si tac-pac, gata poza, ne-a facut-o simplu cu telefonul doamna de la taraba de sucuri. Prin urmare, acum ma tin de cuvint si public aceasta secventa in care pare ca sint un fel de sef bucatar, cu oferta la zi, zimbind a multumire.
Ca sa vezi si sa nu crezi.
A, si daca vi s-a parut ca boneta e de bumbac, sa stiti ca nu e. E de hirtie.

Continue Reading

Facebook e bun

Dar nu pentru suflet

Puteti sa-mi ziceti cum vreti. Taranca. Baba. Nostalgica. Imatura. Depasita. Mie Facebook-ul imi da fiori. Desi il folosesc. Interesat, ca si el pe mine. E singurul mod de folosire care pare acceptabil. Ca mijloc de propagare a ideilor. Cum isi pun oamenii benevol viata pe tava cu lux de amanunte, virsta, studii, casatorii, hobby-uri, de dragul recunoasterii celorlalti. Poze, filme, ginduri. Probabil e in noi nevoia de a primi confirmari. Adica like-uri. Si domnul ala cu nume de zahar ne-a prins slabiciunea. Si apoi sistemul, subtil ne-a inlantuit. Pare ca dialogam. Comunicam chipurile. Ne scurgem toti de placere cind vedem adaugindu-se indivizii care au intrat pe lungimea noastra de unda si zimbesc catre noi. Ca ne-a facut copilul primii pasi. Ca am pus rigips in casa. Ca ne-am scarpinat in cap. Patru, cinci like-uri. O, intr-o ora am patrujshase! La postarea cealalta am avut doar 12. Sindromul vedetei, alergind imediat dupa ce s-a stins becul “on air” sa vada care a fost ratingul. Inteleg sa traiesti in interactiune cu celalalt, dar verificarea asta bolnavicioasa, la secunda elimina autenticul. Inteleg sa fii deschis, dar invita-ti prietenii sa vada faianta noua. E mult mai placut. Nu mai e nimic real. Zic cuvinte tari ca “dobitocul acela a ajuns sef” sau “e o adevarata crima” sau “cine s-a cuplat din interes sa iasa in fata” nu pentru ca vreau sa le zic, ci pentru ca asa voi atrage atentia. Pai si atunci cum ramine cu ce vreau sa zic cu adevarat? Pentru ca vine din rarunchi, nu din interes meschin. Am ceva de transmis? Sau poate mai stau deoparte sa invat..nu, nu, nu, ceva trebuie zis mereu. De ce? Pentru ca trebuie.
Ba nu trebuie nimic. Sa fim si e de-ajuns. In afara feisbucului. Sa ne ingrijim sufletul, familia, prietenii, tara. In afara feisbucului. Sa ridem pe bune, nu ca sa para celorlalti ca sintem veseli.In afara feisbucului. Incercati. E foarte reconfortant. Sa fim noi insine.
Faceti un experiment. Citi din prietenii de la Facebook o sa vina cind ii rugati sa va deszapezeasca? Doar cei care va suna sa va intrebe daca nu aveti nevoie de ajutor. Citi adica? Mda. Unul, maxim doi.
Ah, ce taranca, ce baba, ce nostalgica, ce imatura, ce depasita sint. Si cum ma reped acum sa postez pe Facebook. Sa-l ruinez din interior.

Continue Reading