Televizorul sau viata

Ce cere publicul?

Multa lume renunta la televizor. Cei din ecran nu cred asta, nu-si permit, li s-ar prabusi universul. Au impresia ca e o fita de moment, ca respectivii fac parada de masteratele lor , ca se vor intelectuali rasati care nu suporta mitocania, grotescul si ignoranta televizate, dar trag cu ochiul totusi chipurile pentru a critica. Imi pare rau sa-I anunt ca unii chiar au scapat de jugul informatiei mediate, e un fapt concret. Exista mult mai multi romani care habar nu au cine e X-ulescu de la postul Y TV. Sint emisiuni intregi, cu protagonisti agitati, cu desfasurari de forte care mor cum s-au nascut, nevazute de nimeni in afara rudelor celor implicati. Oamenii incep sa discearna. Televizorul sau viata mea. Aleg alte lucruri care sa-i implineasca. Si aleg sa traiasca dirijati de propriile idealuri si nevoi. Sigur, inca sintem o tara de telespectatori, insa numarul acestora scade direct proportional cu numarul locuitorilor tarii. Asa ca celebra sintagma cu care se inchid gurile celor care vor sa vada la televizor ceva care sa-i ajute, sa-i imbogateasca, sa-i recreeze, anume “Asta cere publicul” isi va da obstescul sfirsit in curind, cind cineva va remarca, analizind ce e in spatele cifrelor de audienta : “Care public?”