La bulivar, birjar!

Sunt optimista. Sunt dornica sa vad partea plina a paharului. Si inteleg. Si astept. Si-s toleranta. Stiu ca e greu cu mostenirea. Si ca lucrurile nu se fac peste noapte.

Dar au trecut multe nopti din 1989 si se schimba doar niste denumiri de partide si niste coafuri si drepturi de proprietate si chichitele legii in sensul in care sa te incurce mai mult daca vrei sa faci ceva temeinic. Si au trecut chiar si zile bune de realizat lucruri noi si folositoare. Care lucruri noi? Hai sa le enumeram. Cine le vede? Aduceti o lupa. Ca nu prea se disting asa bine. Ia dati ocheanul acela la mine, ca trebuie sa fie ceva. Hm, mi-apare o pata asa, ca o delasare, ba nu, ca o nepasare. Stati putin, vad acum, da, avem cateva orase care misca! Ura!  Sa indreptam binoclul spre Bucuresti, ca poate va era dor. O, da, sunt o multime de schimbari in bine, care lipsesc cu desavarsire. Ia uite-le cum se ascund de zici ca nu sunt. Dar sunt.

Cel mai bun exemplu in sensul de cel mai rau este cum arata centrul capitalei. Hai sa mergem pe Magheru. Dughene obscure, second-hand-uri, magazine cu suveniruri nepaleze, cladiri parasite, grafitti si dezolare si multe “foste”: fostul hotel Lido, fostul Ciclop, fosta Sala Dalles, fostul Cinema Patria, fostul Cinema Scala. Senzatia este ca se asteapta cutremurul promis o data la 40 de ani si de ce sa ne mai batem capul. Descurcati-va voi, astia care aveti curaj sa vindeti ligheane de plastic si pijamale chinezesti la 5 lei bucata in plin centru. Ce mai respira pe aceasta zona este Teatrul Nottara si Libraria Carturesti, un centru Vodafone si Teatrul National, iar pe partea cealalta marele Sephora, magazinul Collective, MegaImage in loc de fostul magazin Eva plus alte mici Mega-uri in loc de orice si un punct de telefonie Digi. Dar multe spatii sunt asa, de Orasul Groazei. Oare nu le putem si pregati ca atare? Sa plateasca lumea sa se sperie. Macar sa facem un ban.

Ce se intampla cu aceste cladiri? Arata infricosator totul. Pare ca cineva le lasa dinadins sa moara pe cale naturala spre a demonstra ceva. Dar ce? Ca suntem incapabili sa cream un bulevard garnisit cu spatii noi, curate, moderne, interesante, de-a lungul lui? Ca nu ne pasa? Ca au aparut ciresele si altceva nu ne mai trebuie? Ca decat sa ne certam mai bine un cantec vesel sa cantam?

Cred ca-s eu prea repezita. Hai sa mergem pe Calea Victoriei, artera veche, comerciala de cand se stie ea, doar mai stim si noi, din cand in cand apar fotografii vech infatisand-o in nuante alb-negru, cu trasuri si puzderie de oameni eleganti la promenada. Hopa. Ce vedem? Magazine desfiintate, blocuri cu bulina rosie, foste librarii si spatii golite, cate o firma mai rasarita rezistand bastion, demonstrativ, de parca este o obligatie a corporatiei sa aiba magazin-emisar chiar si-ntr-o capitala auto-ciuruita. Ca ambasadele, obligatorii si reci, asa imi par aceste magazine rasfirate stingher de-a lungul celebrei cai. Max Mara, Cos, Mengotti, iar ceva mai la vale BRD-ul incheie apoteotic sirul indian, ca are ceva indian toata brambureala asta. Stai, ca mai jos este si un fost magazin de odoare bisericesti si tot felul de mici magazine care a doua zi se transforma in altceva. Ma intreb cum or da ochii peste cap trimisii spre Romania ai brandurilor cu staif, phoa, lasa-ne sefu’ sa mergem mai bine in Albania, e o piata emergenta acolo, nu, nu in Buda…pardon Bucharest…no no no, va deleg o vreme acolo, va reveniti voi. Apoi apare precizarea managerilor-roboti ca romanii sunt totusi oameni cu bani, gata sa le devoreze marfa, ca s-au facut studii de piata si gata. Si in plus e politically correct sa aiba si amaratii astia un esantion de civilizatie si lux, sa viseze si sa puna bani la ciorap sa-si cumpere la reduceri un cordon..Deci aceste insule de lux capitalist desantat intr-o mare de spatii cu probleme si fara aviz ISU.

Si mai rasar inexplicabil de  indraznete cateva branduri deja recunoscute pe plan national, Musette, Yokko, Green Hours si Teatrul Act, dar si un spatiu Igiena, toate sunt cu vechime de peste 20 de ani pe piata, iar Beraria Kraft Beer si Magnetique, ceva mai noi. Sa fie dorinta mare de a se etala pe un bulevard cu traditie comerciala, sa aiba chiar dispozitie de cumparare cei care trec pe acolo, sa fie dorinta lor de a demonstra ca autohtonii sunt la acelasi nivel cu uriasii, eu chiar nu pricep indrazneala brandurilor romanesti de a starui in zona. Trebuie sa fie foarte greu. Asta ar fi o tema, de intrebat intreprinzatorii respectivi ce-i mana in lupta de pe arterele centrale.

N-am facut nimic nici cu Calea Victoriei care mai degraba pare Calea Infrangerii. Nu-i bai, in centru mai avem o sansa, nu ne lasam, ne agatam cu disperare de ea. B-dul Elisabeta, fostul 6 Martie. Cel care avea in epoca “de aur” cinematografe la fiecare pas. Il stiti, e cel care vine sa garniseasca Cismigiul si duce pana la Universitate. Aruncam o privire. Uhuu! Yes! Aici e mult mai simplu. In afara de vechea berarie Gambrinus, refacuta, si Libraria Humanitas Cismigiu infratita cu Institutul Cervantes pe de-o parte si McDonald’s pe cealalta, nu mai e nimic. Cladiri parasite, gata sa cada. Niste second-hand-uri obscure, porti ruginite cu afise scrijelite, urme ale vechilor cinemauri si o covrigarie de unde cred ca poti lua si ciorapi. In rest, nimic. Spre Universitate mai gasesti fostul Hotel Bulevard, renovat, vopsit, dar pustiu. Si eu care ma gandeam ca una din caile astea ar putea fi echivalenta cu Oxford Street sau Strand sau Regent’s Street.din Londra, cu Champs-Elyzees din Paris, poate cu Mariahilfestrasse din Viena. La America nu m-am dus cu gandul, alte distante, alte intinderi, alte mentalitati. Ce, n-ar putea fi artere comerciale dichisite? Uite ca ma gandeam fara sa gandesc.

Aici sunt alte interese. Al mai tantos cand e vorba de interese este fostul Lipscani cu Selari cu Sepcari si toata pleiada de meserii de odinioara. Centrul Vechi, cel care ar trebui sa fie atractia tuturor celor care vin pentru prima data este doar o circoteca vopsita pe dinafara in care daca intri trebuie sa stii ca iesi fara bani dar cu bube. Si acolo staruie oropsite cateva edificii neinvinse inca. Biserica Stavropoleos, Teatrul de Comedie si Carul cu Bere. E drept, s-a mai refacut si Hanul Gabroveni, unde functioneaza centrul cultural Arcub, si s-au strecurat si cateva multinationale printre zidurile cazatoare. 

Si revin la partea plina a paharului. O vad, nu o ocolesc, dar de 30 de ani, de cand stau la masa fasneata si promitatoare, s-a tot golit si ramane foarte putin de vazut prin transparenta manjita. In plus, dupa atata timp cred ca am merita sa se mai umple totusi cu ceva bun. Dar mi-e sa nu fie chiar picatura care-l varsa.

E frumos orasul, dar se pun multi birjari in fata si e greu sa mai distingi ceva.

E frumos in Bucuresti, nu zic, dar asta se vede doar cu multa imaginatie.

E frumos Bucureștiul, dar numai pentru cunoscători.

You may also like

Leave a comment