Ce te legeni, copacule?

Și dacă ramuri bat în geam…

Astăzi am văzut in cartier o bluză agățată intr-un copac. Nu veche. Model nou, actual. M-am uitat în jur, să văd dacă este și proprietarul la balcon, poate a vînturat rufele cineva în scopul uscării sau poate e un afacerist care a găsit o metodă nouă de vînzare. Că nu mai știu ce să cred.

Sau poate e o manevră copăcească?

Nu e prima oară cînd văd, chiar in proximitate, obiecte diverse prelungind ramurile sau pătrunzînd în viața vegetală, prefacîndu-se a fi niste fructe tîrzii, ciudate, asimilate peste noapte. Ce, copacii nu pot adopta un fruct, acolo? Ce, ei nu iau pe coajă nebăgarea în seamă? Ce, ei nu sunt oameni? Nu-i imbrățișam noi, cu patos,  emotionati că relatăm pe Facebook sau Instagram un moment intim de integrare în natură?

Și am început să mă uit mai atent la coroanele copacilor. Sînt ele stăpîne peste stratul acela de văzduh? Hm, nu mai știu ce să zic,  uite în copacul de la blocul vecin cum atîrnă un prosop. Dincolo, spre piață este prinsă-n crengi o pungă albastră cu logo-ul unui retailer. Ceva mai departe este un copac cu o pereche de încălțări bălăngănindu-se. Trebuie că sînt semne.

Clorofila are treabă

Scorțoșii, rădăcinoșii, crengi-agitînde sînt mai deștepți decît par.  Își fac platformă. Înseamnă că și copacii au înțeles puterea reclamei, puterea pe care o exercită cele văzute pe stradă asupra cumpărătorului. Nu, nu vreau să insinuez că. au intrat în cîrdășia marketingului deșănțat și bieții copaci, ci doar că ei au înțeles să transmită mesaje. Să nu-i lase pe oameni să privească nimicul de pe crengi, iarna, sau doar frunze foșnind, vara, ei se transformă treptat în influenceri veritabili, nu apar doar așa, goi, în ochii lumii, fără o poveste spusă pe șleau, ba chiar băgată în ochi ostentativ. Se fac utili. De pildă, e evident că lîngă copacii cu pantofi atîrnători stau oameni care aleargă mult,  se zbat pentru fiecare zi de mîine, în vecinătatea copacilor care susțin prosoape fluturînde există oameni foarte curați, care se spală de mai multe ori pe zi, treaba lor de ce, Doamne ferește, dacă vedem agățați nădragi e clar că în zonă predomină testosteronul,  iar dacă vedem  cîrpe de vase sau pungi, acolo-s multe gospodine. Și iată cum cresc povești sub ochii noștri. Și nouă ne plac poveștile, nu?

Dar cum intră copacii în posesia lucrușoarelor diverse din gospodării? Bagă creanga pe fereastră? N-am auzit. Sperie gospodinele care întind rufe cu un vîjîit brusc? Nu avem un răspuns clar. Nimeni nu i-a văzut vreodată în flagrant.

Nu-mi spuneți că tot oamenii cu interese au instrumentat aranjamentul.

Da, poate fi și un fel de a atrage atenția și de a face bani de pe urma acestui lucru. Altfel privești un copac cu un trening de firmă spînzurat de o creangă, altfel te uiți la o biată cîrpă veche, pusă șui pe un ciot de copac. De aceea e posibil ca retailerii să înțeleagă aportul considerabil și beneficiul uriaș pe care-l pot obține de la privitorii care cred în puterea întîmplării, a întîlnirii cu materia vie, organică, cu lumea botanică, nevinovată, dezinteresată…care totuși poartă ceva trendy pe ramuri.

Mediu înconjurător, mediu de afaceri

Hai pînă la urmă să tragem concluzii favorabile nouă, omenirii.  Că noi i-am bătut la corolă, i-am amenințat cu defrișarea până au făcut cum ne convine nouă, pardon, cum e mai bine pentru toată lumea, florală sau ne. E clar că sindicatul copacilor a înțeles, în sfîrșit, să participe activ, susținînd comunitățile în care locuiește. Ca să nu fie rași complet de insituțiile care betonează tot. Brazii au făcut primii pactul. Stau cuminți de Crăciun să-i tăiem și să-i umplem cu de toate. Dar pot participa și alte structuri, la fel de bine. Diviziile de foioase,  plopii fără soț, salcâmii, toată suflarea de esență lemnoasă. E normal să facă mai mult, nu doar să elimine oxigen, că doar și noi le dăm din belșug dioxid de carbon, prin noxe și poluare la care ne pricepem așa de bine. Trebuie să se implice mai mult. Ce dacă au rădăcini și nu-și pot alege anturajul, ce dacă sînt condamnați la tăcere, lasă că avem noi limbaj de lemn și pentru ei, iată că pînă la urmă ei capătă glas, spun povești locale, prin care pot influența puternic și decisiv lumea, tocmai de aceea ar trebui să fie responsabili și să nu stea cu crengile goale în sîn.

Sau poate nu-s nici interese, nici adaptare, e pur și simplu nesimțire la mijloc. La mijlocul cui?