De ce nu apare?

Acum e momentul

E criza. E lumea in zbucium. E pandemie, adica se lupta cu o boala ucigatoare toate tarile. Ies mai-marii la televizor si avertizeaza. Roaga. Implora sa stam ascunsi. Pe caprarii. Sa nu ne flenduram brambura, eventual cu virusul tiris dupa noi. Fiecare, cu puterile din dotare, a lasat treaba, afacerea, practic economia deoparte si experimenteaza ceea ce s-ar numi izolarea, un soi de vacanta la domiciliu, la noi putem spune un Revelion, sarbatori, fiindca elementul nutritie nu e neglijat absolut deloc.  Stam in case sa nu se raspindeasca acest teribil virus, sa nu rapuna bunici, strabunici, neni, matusi, chiar si pe cei mai tineri, daca au  mai avut dezechilibre medicale in viata. Pericol. Auzi despre. Televizoarele sint pline de spoturi inspaimintatoare vai de capul nostru daca nu ne spalam pe miini cum se spune acolo, iar cind vezi prapadul din Italia, Spania, SUA ai impresia ca e un vis din care te vei trezi, un film pe care ai nimerit din greseala, o poveste care nu se poate intampla in realitate. . Prim-planuri cu fete de oameni inspamintati. Detalii ale teribilului flagel. Miini tremura, ochi se maresc, strigate disperate umplu atmosfera.

Schimbare de decor

Afara e primavara. Pomii imprastie generosi mirosul imbatator revarsat de crengile pline. Au inflorit fara sa intrebe pe nimeni. Pitigoii chiuie. Se alearga mierlele si le sclipeste ciocul in soare ca sabia viteazului din poveste. Cip-cirip! Chiu! Chiu!

Schimbare de decor

Interior de locuinte. Lumea experimenteaza diverse lucruri de facut pentru prima data, de continuat, de finalizat. Unii stau cu laptopul lipit de ei, ca la serviciu, doar ca-n papuci si cu parul dezordonat, contrar indicatiilor din “5 steps to work from home”. Televizorul ruleaza imagini teribile, la Digi 24 exista in permanenta un briu animat cu niste entitati ciufulite, ce se vor a fi intruchiparea virusului, circulind prin singe. Sa-l aiba lumea in fata ochilor, sa se inspaiminte permanent de cum pindeste bau-bau. Apropo. Unii povestesc de insanatosire prin a-ti imagina organele sanatoase. Daca e adevarata puterea de vindecare prin vizualizarea binelui, ups, avem o problema daca ne uitam si vedem monstrul din televizor clipa de clipa, cind ne luam portia de stiri. Posibil sa-l materializam, vizionandu-l, inchipuindu-ni-l zi de zi.

Schimbare de decor

Soarele straluceste,  aerul parca e mai curat. Piata e plina de verdeturi. Legumelor nu pare sa le pese ca noi am devenit legume. Fiindca nu le facem concurenta, stind acasa, tot ele-s triumfatoare, rosii, galbene, verzi, crocante, lucioase, increzatoare.

Schimbare de decor

Televizorul are vesti tot mai alarmante. Coronavirus devasteaza. Exponential. Treaba e serioasa. Nici cei care luau in ris  problema nu mai au curaj sa zica ceva. Numar si mai mare de oameni infectati. Detalii ale bolii. Marturii ale celor vindecati. Chinezii se lupta in continuare. Telefoanele-s pline cu versiuni de teorii ale conspiratiei, stim cum a inceput, cum si-au dat acordul bogatii lumii sa fim cobai, stim cum se va schimba ordinea mondiala. Comparam cu ciuma, cu febra spaniola, cu gripa sezoniera, cu urticaria, cu malaria, cu rujeola si pojarul. In spitale nu e loc, medicii pling ca trebuie sa aleaga pe cine sa salveze. Mirsava pata a mortii si durerii se mareste, cuprinde si mai multe suprafete.

Vrem epilog

Ei. Nu simtiti? Aici, nu lipseste ceva? Ei, ce. Nu frica. Frica exista in aer. Altceva. Omenirea in pericol, ziceti? Pai nu absenteaza, slava Domnului, e din plin. Eu intreb ce lipseste, ce ar trebui sa apara exact acum, cand e vai si amar, cind se tipa, cind se urla, cind se smulge par din cap, cind nu mai este loc in sectiile de terapie intensiva ale spitalelor.  Ceva, cineva trebuie sa se iveasca si vad ca intirzie. Sa ne scape. Hai, ca am pretentii, doar ati vazut filme de actiune, apocaliptice, cu lumea gata sa fie spulberata. Salvata in ultima clipa. Ei, de clopotel. Aia era pentru teenagers. Hai mai, tot eu sa va suflu? Lumea. ..Salvata… De…de…de cine? De eroul providential! Eroul pozitiv! De un Bruce Willis. De un Tom Cruise. De Rambo, de Chuck, de Superman. De Bond. James Bond, britanicul nesifonabil. Nici macar Margelatu nu da cu seen. Special nu am amintit de Batman, ca pare implicat in aceasta actuala batalie, de partea grozaviei. Liliacul, ruda lui, cica ne-a transmis toate cele rele. Nimeni nu apare sa faca dreptate, sa aduca usurarea in respiratia noastra. Sa ne redea linistea. Nimeni. Nu vi se pare suspect? Pai da, este. Va spun eu de ce nu apare eroul pozitiv. Pentru ca nu a fost localizat eroul negativ. In filme stim cum stam. In realitate stim doar ca stam in case.

 

 

 

 

You may also like

Leave a comment