Ziua internațională a zilei internaționale

De unde vine și ce dorește ziua internațională de la noi?

M-am ciondănit și zilele trecute pe subiectul ăsta. Și poate că am ratat niște motive de voie bună uniform globalizat-standardizată..

Dar poate mă lămuriți voi.

Cine hotărăște serbările internaționale de le citesc oamenii de radio sau tv dimineața, la morning show-uri și apoi le răspîndesc cu voioșie toți prin social media? Azi e ziua internațională a muzicii, a pisicii, a cuvîntului mulțumesc, a poeziei și tot așa. Lumea se entuziasmează și toți trăim fericiți, dacă e ziua fericirii, of course.

Cine? Vreau să-l cunosc. Vreau să înțeleg autoritatea lui. Căderea.  De ce una și nu alta. Că totuși, e greu să alegi. Ar fi multe de serbat, în spetă viața are multe aspecte emoționante care forfotesc în neorînduială și e bine de delimitat superlativele, partea emoționantă. Trebuie să fie cineva cu 7 trepte de înțelegere deasupra noastră, a tuturor, cineva care vede blajin, calm, înțelept, de undeva de sus, cum neglijăm noi anumite binefaceri prețioase și încearcă, binevoitor să le întegreze, adaptat formulelor noastre de atragere a atenției, în aria noastră de preocupări. O fi chiar Dumnezeu? Hm, nu cred, dar e cineva care are multe abilități asemănătoare sau măcar se apropie cutezător.

De serbat la nivel internațional putem serba orice ne este familiar tuturor, că degeaba fixăm ziua internațională a sarmalelor, dacă numai noi știm de ele. Sau a sake-ului, dacă românii sau sîrbii habar nu avem ce e și cu ce se manîncă, pardon, se bea. Deci, e clar că se aleg concepte, noțiuni familiare tuturor, trans-naționale, la care vibrăm toți. Și am mai observat că-s pacifiste, lucruri de bine, poate părăsite în uitare,  dar la îndemînă.

Ziua zilelor ascunse în sertar

Cineva hotărăște astfel de zile în care să aniversăm, toți, ceva. Mai în joacă, mai degrabă în serios, cineva le scrie undeva, le pune pe coala albă și le face să fie pe un suport hrana, izvorul de unde se documentează jurnaliștii, entertainerii, animatorii de radio-tv cînd nu au inspirație. Sigur că, slavă Domnului, pot să se refere la ele sau nu,  nu e chiar obligatoriu. Sînt ca instrucțiunile de spălare de pe haine. Poți ține seama sau nu.  Serbările astea sînt scrise undeva, să fie. Dar această muncă, la un anumit birou, într-o anumită cămăruță, într-o anumită vecinătate, să emiți astfel de porunci cu oarecare greutate, mă intrigă. Care-s criteriile? Ce studii trebuie să ai ca să decizi așa ceva și mai ales, din ce țară se vede mai bine această pornire de a zornăi internaționalitatea? Nu cumva din țările care vor egalitate dar nu chiar cu toată lumea? Și cam cît se plătește emiterea unor astfel de distracțiuni, că mai sîntem cîțiva pe plaja  freelancerilor care am putea face asta, la un preț onorabil?

De fapt, ce înseamnă preț corect? Cam cîte parale face o astfel de muncă de sondare a celor mai emoționante și aducătoare de bine și de discuții pe margine, de clevetit la cafea, de ronțăit odată cu știrile, de tocat mărunt în loc de ceva mai bun, totul la nivel mondial?.A desluși niște concepte universal valabile și a scrie undeva într-un catastif că gata, de-acum le atașăm zile internaționale și anunțăm lumea să fie sensibilă în momentele acelea mai mult ca-n răstimpul anului mi se pare o sinecură supremă, de toată frumusețea. Sau poate e o sarcină, asumată printre altele, de oameni super-ocupați, specialiști în jurnalism sau IT sau antropologie?

Din plictiseală?

Dar și mai mult mă lasă tablou fervoarea cu care, zilnic, lumea se adapă la acest izvor de inspirație. Cu sete. Cu frenezie se anunță triumfător noua maximă a zilei: e ziua pădurilor. Pfui, i-auzi, e ziua pădurilor! Da, măi, chiar că nu se face nimic pentru păduri, da, am și eu o pădure la bunici, da, fiind băiet păduri cutreieram, gata, frumoasă imagine ni s-a dat de la centru, să zicem deci frumos un La mulți ani, și eu sînt cu voi, #metoo. Sau ziua sărutului. Ia te uită, ce bine că am aflat, ia vino să te sărut, a zis la radio, nu te fofila, ia să vedem ce glume mai putem face cu apropiații, simt că am petrecut cu adevărat o zi de pomină, #metoo. Sau ziua fotografiei. Wow, azi e ziua cînd chiar pot să celebrez ceea ce fac zilnic cu ajutorul telefonului clic-clac sau stai să-i zic lu Mișu fotograful La mulți ani da, mi-amintesc cu developam filme cu tata, extraordinar, ce bine că e azi ziua fotografiei, mă simt implicat, #meetoo. Aparții comunității în clipa aia? Sau ce sentiment îți provoacă?

Pe mine mă zgîlțîie de-mi sună apa-n cap. Și chiar dacă aud că e ziua apei tot nu pot serba, îmi vine să zic ba nu, e a peretelui la care mă holbez acum. A nonsensului. Sau poți răspunde Azi e ziua? Nu serbăm noi mereu, clipă de clipă? La ce bun? Uite, vă propun eu ziua internațională a gropii. Pe-asta nu o serbează nimeni. Sau ziua zilei. Sau ziua nopții. Sau a cănii sparte. E totul așa, frumos, siropos și fără rost, că rămîn mereu perplexă și nu știu cum să trecem peste aceste anunțuri fabricate artificial, ca niște sezoane de serial însăilate-trenuleț ca să fie bine și lumea să se adune pe subiecte și să aibă preocupare. E ca un hashtag. Oare oamenii nu ar avea ce să facă dacă nu li s-ar da aceste momeli? E spre binele lor? Nu ar avea despre ce discuta? Cît de de folositor pentru cei care lansează evantaiul de podoabe de sărbătorit mondialmente? Aaah, multe întrebări fără răspuns.

Fiecare cu placul său

Demult mă zgîrie aceste zile internaționale pe creier, cînd lucram la matinal cu Radu Buzăianu și Artur Palaghia m-am autopropus să le trasez, să le inventez eu. Aveam tot atâtea drepturi ca acel cineva care ni le dictează, amabil. Și lăsam inspirația să mă ghideze. Însă eu nu alegeam doar cuvinte catifelate, noțiuni împăciuitoare, ci și banalități, gen ciorapi rupți, lucruri mai puțin serbate, cum ar fi chelia sau burta de peste curea, că eu vedeam altfel viața. Cum dealtfel se schimbă perspectiva prin schimbarea ochilor privitorului. Fiecare poate serba orice, sigur, poate nu laolaltă cu australianul și indianul, dar cine a zis că e o mare brînză asta?

Ce-am vrut să vă zic. Dacă aflați la ce birou se decid astfel de lucruri uimitoare, spuneți-mi și mie, să-mi depun CV-ul.

Mulțumesc.

Și acum să serbăm, este ziua internațională a zilei internaționale! Trebuie să fie scris undeva.