Vizita de Lucru la Santierul Lidl

Pentru unii, fericire inseamna sa stea in casa iarna la caldura, sa vada un film oscarizat, sa manance un preparat gustos. Pentru altii, sa stea la soare vara, cu un cocktail si un partener de nadejde la discutie. Sa curga in tihna lucrurile. Pentru mine, sa fiu chemata in vizita unde n-am fost vreodata, sa invat ceva nou si sa descopar la ce ma pricep este fericire. Chiar daca nu merg toate struna.

Exemplu de moment de fericire. Vizita de Lucru la Santierul Lidl, unde sunt invitata intr-o buna zi.

 

Vrei sa zici “Vizita la Lidl”?? Adica sa devin casiera, responsabil de raft, de echipa, sa anunt prin megafon ca se mai deschide o casa? Oaaau, vreau!

Asa am facut cand am fost chemata sa vad cum arata lucrurile pe santierul Lidl. Nici nu auzeam ce mi se spune. Eu o tineam una si buna ca voi fi in magazin. Da-i si repeta tabla inmultirii, adunarii, scaderii, sa stiu sa dau restul la 9,99 lei. Pana am fost intrebata ce marime am la pantofi. Cum adica, ne dati echipament? Da, bocanci, casca, manusi si vesta reflectorizanta. Stati putin, ce vizitam? Veti vedea cladirea sediului central Lidl… acum se lucreaza la ea, va fi un reper in Bucuresti. Skanska e constructorul, angajatii Lidl beneficiarii, voi, martorii. Oaaahaau. Si mai si! Casca de protectie? Santier? Parizer pe ziar? Minunat!! Vreau de ieri! N-ai cum sa nu te fi inchipuit in postura asta in viata. Mai fusesem amenintata de prieteni arhitecti ca am sa descopar munca de santier, dar pana atunci nu se concretizase nimic. Si vine Lidl acum, cu o cladire aproape finisata si-mi promite ca pot sa ma integrez in echipa. Cum sa nu ma bucur?!

Ziua Lidl

Intalnire prieteneasca dis-de-dimineata, luati un croissant sa prindeti puteri, un ceai, protectia muncii, explicatii, pregatiri. Ma infasor urgent in echipamentul promis, casca mi-e cam mare, n-are a face, mai inghesui cunostintele noi, o sa fiu doldora de ele in curand…Pofiti la treaba, pe-aici e drumul!

Ploaia nu ma impiedica sa-mi recunosc colegii de munca. Au toti casti albe si galbene. Eu am rosie, de vizitator. Aspir la titlul de muncitor. Ma infiltrez peste tot, caut sa fur meserie. Nu pare asa usor sa gletuiesc, sa torn, sa fixez, sa finisez, sa vopsesc cu incredere. Sunt incurajata pe jumatate. Cred ca le e teama sa nu stric. Stiu ei ce stiu. Deja am dat cu gletiera prost. Am lasat urme, or trebuia sa fie perfect. Cand va fi gata, acolo isi vor petrece timpul niste oameni. Vor lucra in birouri, se vor delecta pe terasa, vor lua masa, vor face sport. De toate o sa fie in cladirea inteligenta la care lucrez eu acum.

 

Mi se suiera in ureche ca aceasta cladire ultra-performanta va lua ochii si mintile celor innebuniti de noutati si a cusurgiilor. Ca sustenabilitate si iar sustenabilitate. Nu e doar vorba. E lista intreaga de lucruri pe care ni le dorim si noi in cuburile in care locuim. Ziceti voi ca nu vreti nimic din aceste minunatii:

  • sonde geotermale care asigura incalzirea si racirea intregii cladiri
  • toate materialele sunt certificate ISO 140001
  • tot lemnul folosit este certificat FSC
  • 50% din termoizolatii sunt din materiale reciclate
  • beton certificat BIES 6001
  • fatada este dotata cu sistem inteligent de umbrire
  • fatada este cu sticla – cel mai nou tip de geam cu coeficient de transfer termic
  • redus si lemn certificat
  • sistemul de iluminat este integral cu leduri
  • centrale de tratare a aerului diferite de spatiul pe care il deservesc

 

 

Pfuai. Deci am retinut tot…dar mai ales ca se folosesc materiale certificate ISO 140001, plus materiale reciclate. Auzi ce si-au pus in cap odata cu construirea acestui centru sofisticat: sa atinga cel mai inalt nivel al certificarii BREEAM, care este un standard britanic pentru cladiri „verzi”. Dar ce m-a naucit pe mine este faptul ca acest sediu central Lidl se va incalzi nu cum stim noi, cu calorifere, aeroterme sau mai stiu eu ce device-uri retro(grade), ci cumva la nivelul anului 2020. Vor intra in functiune atentieeee….78 de sonde ingropate la adancime si o pompa de caldura! Niste instalatii abracadabrante vor face asa de placuta sederea acolo, ca nimeni nu va mai pleca de la serviciu. O fi bine pentru zilele geroase de iarna, dar va zic, asta va fi o problema, oamenii vor gasi motive sa mai stea, sa cheme prietenii, sa-si faca petreceri. Aici depistez eu o situatie paradoxala. De ce sa mai plecam acasa? – se vor intreba angajatii. Avem aici tot ce ne trebuie: spatiu de lucru modern si prietenos cu mediul,  cantina proprie si cafeteria, sala de fitness, spatii de relaxare? Avem. Nu mai spun ca isi vor chema prietenii. Eu deja stiu ce o sa comand de la cantina. Stati sa se deschida numai. Nu ca am calitati de prezicatoare, dar e clar ca lucrurile vor lua o neasteptata intorsatura: la un moment dat o sa caute solutii sa imprastie oamenii spre casele lor.

 


 

Sa revin totusi la Vizita mea. Am cerut sa lucrez unde e mai greu. Ei bine, n-am ajuns sa-mi las amprenta printre sonde, se pare ca nu am calificarea necesara, cica mai bine sa ma ocup de sondaje. De opinie. Ceea ce si fac. Ar trebui sa stau la fiecare operatie cam 5 ani, imi zice nea Vasile, om cu experienta, ca sa mi se permita sa trec la munci mai dificile: catarat pe schele, condus macaraua, lucrat cu sondele, supervizat.

 

Oricum, eu zic ca am facut treaba buna. Am vopsit camera de luat vederi, am pus ciment in niste cizme si am imprastiat niste suruburi pe tot palierul, asa incat toata lumea m-a imbratisat strans la plecare si mi-a urat: „Drum bun!” din inima, desi eu as fi vrut sa mai zabovesc…

 

Le urez si eu „Spor la lucru!” colegilor mei de pe santierul sediului central Lidl din zona Aviatiei. De-acum sa se stie: am lucrat la aceasta cladire din greu, am pus umarul la ridicare corpului A si a corpului B si C, dar la un moment dat corpul G(ianina) a cedat, ca statea mai prost la rezistenta. Dar planuiesc sa-i surprind cu reintoarcerea, pentru ca trebuie sa ma supun sloganului „Meriti sa fii surprins”.

Continue Reading

Vizita de Lucru la Nomasvello

Am repetat inainte. Am jupuit. Am razuit. Am riciit. Am cojit totul in jur. Ca sa fiu pregatita la capitolul “epilare definitiva”. Am pulsat din intrerupator, din miini. Din picioare. din ochi. Cum m-am priceput, pentru a intelege ceea ce se cheama “lumina intensa pulsata”. Am albit toti peretii, toate tablele, toti pantofii. Parca si la fata ma albisem intrucitva.  Ca sa aprofundez operatiunea de albire a dintilor.

Am  studiat site-ul. am pindit in preajma centrelor Nomasvello de care ma lovesc atunci cind ies la plimbare sau fac cumparaturi. Nu m-am luminat indeajuns, asa ca a trebuit sa incerc. Am facut o Vizita de Lucru la acest salon de frumusete care se bazeaza pe principii foarte simple, dupa cum aveam sa-mi dau seama.  Dar miracolul s-a produs abia dupa ce am renuntat la toate complicatiile cu jupuitul, pulsatul din ochi si pinditul. Si inca o data mi se confirma ca daca vrei sa afli ceva trebuie sa te opresti din banuit. Asa am aflat cum e sa lucrezi la Nomasvello.

Dupa acest veritabil teaser m-am gindit, firesc, ca ma pricep. Ma si laudasera fetele, Claudia mi-a soptit la ureche ca sint nascuta pentru infrumusetare. N-am stiut prea bine daca sa fiu jignita sau sa perseverez in domeniu. Am presupus ca e vorba de a doua varianta, mai convenabila. Geo mi-a vorbit de perspective colorate care pot inflori daca imbratisezi o afacere Nomasvello. Cum vine asta? Mi-am ciulit urechile. Am rugat-o pe Geo, adica Georgiana Tranca, sa-mi povesteasca mai multe, daca e afacerea vietii mele si trec asa, impasibila pe linga ea? Fiindca este posibil pentru oricine sa detina o franciza. dar ce trebuie facut? ” Hai sa bem o cafea si iti povestesc”, mi-a zis Geo. “Hai sa-ti dau eu o cafea, ca vreau sa stiu numaidecit”, am zis eu si a urmat asta.

Ce stiu e ca acum string bani de franciza. Ca vreau sa ma mai intilnesc cu aparatele pe care le-am minuit asa de bine de la prima atingere. Si sa ofer asa usor servicii de top. Dar imi trebuie multa vointa. Sa renunt la inghetata, calatorii, la hainele de lux de care sint dependenta…sau mai bine ramin deocamdata client. Mi-e mai usor.

 

Continue Reading

Sint mindra de Richard Bovnoczki

Mindria e un pacat. Dar daca esti mindru in numele apropiatilor tai, parca nu mai e de atacat o astfel de patima. Sa fii mindru de altii, asta e cheia, e mai usor de iertat. Cu cit e mai indepartata relatia de rudenie, cu atit esti si tu mai departe de pedeapsa, asa ma gindesc. Prin urmare, poti scapa basma curata daca esti mindru de un om pe care nici nu-l cunossti. e situatia ideala. Cum eram noi mindri de sportivii nostri care cucereau medalii, dar cu care nu ne bateam pe burta. Daca il cunosti, e un pic de egoism implicat. Daca ti-e fiu, fiica, var, nepot, se complica situatia, esti cumva mindru si de tine, ca adica ai avut contributie si ce noroc ca ai indrumat odorul chiar tu, nu ai o pozitie prea grozava, se mai adauga zile de penitenta, iar daca esti mindru de tine e jale, esti de tot plinsul. Eu ma aflu in situatia de a fi mindra de multi prieteni. In cazul de fata, de Richard Bovnoczki si Serban Pavlu, vechii mei prieteni si colegi din Teatrul Studentesc Podul.

La inceput a fost Podul

Cu un plus astazi pentru Ricky, acest om extraordinar, care se uita pe el pentru ceilalti, ca-s ei oameni de pe strada, prieteni, familie sau spectatori. Ricky, om de omenie care a fost nominalizat la premiile Uniter pentru rolul din No man’s Land, un spectacol pe care l-am tot recomandat si aplaudat, pe care l-as revedea oricind pentru ca este teatru pur.

 

Mindra de Ricky

Ricky a ales sa faca teatru si face cu brio. Si ceilalti nu pot sa nu observe, de aceea il premiaza. E drept ca sint mindra de Ricky de cind am descoperit omul Ricky, de cind am ris cu el, am strins din dinti cu el, am construit impreuna si am analizat dezlinarile. Nu trebuia sa fie nominalizat ca sa am pornirea asta. Dar am vrut si sa anunt. Si sa fiu mindra. Da, stiu, pacatuiesc putin, dar nu mi-e ruda, deci partial sint absolvita.

O zi la Un Teatru
Continue Reading

Nomasvello, adica frumusete

Nu am stiut la ce sa ma astept cind am ales sa descopar munca din spatele unui brand international specializat pe  infrumusetare non-invaziva. Nomasvello este un nume care imi aparea prea des in fata ochilor pentru a-l ocoli. Nu ai cum sa-l ignori, sa nu-i fi folosit vreo prietena serviciile. Sa nu fi auzit de eficacitatea unor aparate-minune. Sigur, de departe multe locuri destinate infrumusetarii par niste zone vrajite, se bat in piept cu transformarea in bine….iar realitatea le reduce la niste biete vrajeli, de la care, ce sa vezi, te alegi in cel mai bun caz cu banii luati.

Si am batut la usa Nomasvello. “Fara fir de par”, cam asa s-ar traduce. Spania, tara de provenienta. Romania, tara indragostita de frumusete revelata in doar doua ore. Si am aflat cum Raluca, clienta fidela, nu concepe sa renunte la serviciile Nomasvello, atit este de multumita. Am aflat de epilare definitiva, albire dentara, tonifiere fara pic de durere. Si am mai descoperit multe altele. Cine n-are o Vizita de Lucru, sa-si ia. O sa vedeti in curind filmul aventurii mele acolo.

Continue Reading

Cooperativa Hategana loveste din nou

Am poze. Au noutati.

ie cu suflet expus
Ie cu suflet la vedere

 

Si de domni...
Ie de domni

 

Asa arata o vesta
Asa arata o vesta

 

Sapca Hategana

Doamnele pe care le-am cunoscut acum citiva ani in Vizita de Lucru la Cooperativa Hategana se lupta din greu sa nu dispara un brand care a insemnat ceva in Romania. Si le iese. Si-au facut si pagina de Facebook. Stiu ca sinteti multi carora va suna pitoresc, ciudat, poate chiar familiar, dar nu stiti de unde sa luati amintirea aceasta aburita, invaluita in ceata, cu numele Hategana. E simplu. E un nume care rezista din anii ’70 in Romania. E drept ca din ce in ce mai greu, data fiind concurenta chinezeasca, data de niste aparate care zumzaie pe o pinza ieftina, desenind un model asa-zis autentic.

Prefer ceea ce face Hategana. Mai greu acum. Nu au personal mult, dar au inimi uriase si o dorinta enorma, nestavilita, de a pastra un nume in care au crezut multi. Cu care s-au laudat multi. Pe care l-au blagoslovit toti cei care au purtat vreodata un lucru creat acolo, in Hateg. Marea mea uimire e ca au si obiecte care, fara sa piarda aerul autentic, sint foarte traznite si nonconformiste, rodul unor minti creative. Nu am putut sa ma abtin sa cumpar o sapca verde – o vedeti in poza – si vreo doua haine pe care o sa vi le arat in curind, cind ma apuca pozatul. Ca le-am purtat toata iarna si m-au salvat de la raceala si de la plictiseala.  Multumesc pentru treaba asta. Ca eu multumesc aproape intotdeauna celor care merita. Cooperativa Hategana merita.

Continue Reading

Of, brad frumos…

Tot nu ma pot impaca cu imaginea bradului obosit si cocirjat aruncat undeva afara sau sprijinit intr-o rina, gol, fara aparare, pierdut, nedorit. Dupa zile intregi de stralucire si servicii in slujba omului rasfatat, cu frigider plin si lista de cadouri, in cautare de parfum natural si crengi viguroase vine si momentul in care i se spune “mersi, te pupam, drum bun, stai sa pastrez globurile si instalatia”.

Era si o poveste a carei morala era ca dupa o perioada de fala si impaunare vin inevitabil decaderea si uitarea. O fi potrivita daca personajul Brad de Craciun se insinua cu tot dinadinsul in viata noastra, ne hartuia batindu-ne la usa : “luati-ma, laudati-ma, sint superb!!!!”.

 

Bradul trece, globurile ramin

Eu totusi nu vad asa. Vad o fiinta fara aparare agresata si folosita discretionar pentru a crea o imagine efemera. Nu stiu, cred ca bradul ar trebui tratat altfel. El totusi ne trateaza guturaiul.

Continue Reading

Vizite bune anul are!

An Nou, Vizite Noi.

Gata. A sosit. 2017. Inca de la Craciun s-a simtit in atmosfera delirul vizitelor pe la vecini, prieteni, la colindat si urat. Dar pentru mine nu e doar asta. E mai mult.

Am ochii nu in patru, ci in shaishpe sa depistez locurile si oamenii, muncile si hobby-urile de vizitat. Nu stiu daca s-a dus vestea, dar sint o vizitatoare nemaipomenita. Extraordinara. Formidabila. Interschimbabila. Plexiglasibila. Am facut studiile de Vizitator pe o alta planeta, unde aratarile – ca nu le pot spune oameni – in loc sa respire, viziteaza. In loc sa manince, viziteaza. Eeei, sint tare adecvati si compostati cei care au atins geniul in acest domeniu de inalta fidelitate fata de natura umana. O sa ma intrebati cum am reusit.

Foto de la Facultatea de Vizitatori, inconjurata de colegi

Cum spuneam, am urmat Facultatea de Vizitatori, mi-am luat masterate, doctorate, multipluritate, excelencitate, grandenormitate (asa se numesc la ei titlurile cele mai prestigioase in domeniu), dar si velocitate si ventrilocitate in Vizitarea cu amanuntul. Eu stiu sa aplic cerintele unui astfel de titlu imediat si cunosc raspunderea care ma apasa atunci cind pornesc o Vizita. N-o sa intelegeti daca va dau detalii tehnice, imi pare tare rau, dar asa, pentru ca deja v-am stirnit interesul hai un hint despre cum voi reusi sa am ochii in shaishpe. Fixez cei doi ochi pe care ii am de la mama pe Anumita Munca/Meserie/Apucatura. Declansez fascilulul de Tatonare, insurubez cilindrul de Curiozitate si apas pe butonul Balans, ca sa reduca undele de soc. Apoi atasez Entuziasmul care are forma de paralelipied uscat si nisez bine-bine pina se usuca de tot. Ei, cu maclavaisul asta ma spal pe cap si capat o luminita care se desface la capatul tunelului in mii de ochi pe care trebuie sa-i iubesc ca pe ochii din cap, normal. De-aici e simplu, mersi, nu-mi spuneti ca puteati si voi dupa ce eu am concentrat singura toate Scovergile clar-obscure. Se persecuta putin, foarte putin, cam cit a costat locuinta oamenilor din reclama si ramin shaishpe. Simplu sau cum?!! Hehehehei.

Depistind o noua Vizita

Nu ca ma laud, dar intre timp, dupa succesele repetate in domeniu, am fost avansata la rangul de Vizitator-Sef, de ma invidiaza si aratarile de la care am invatat  vizitatologia. E clar ca nu trebuie decit sa facem Jonctiunea.

Prin urmare, asteptati-ma, ca vin. Cu Vizite de Lucru. De 2017.

Continue Reading

Drag si Draga

Drag mi-e sa intilnesc oameni zimbitori, care dau valoare lucrurilor de pret si le fac sa circule. Asa e Ionut.

Zimbim cu Drag

Draga mi-e starea de spirit de la parterul unui bloc banal, dintr-un cartier banal din Bucuresti.

A fost odata…

Insa inauntru totul e departe de a fi banal. Intri intr-o lume de poveste. Eu i-am dat like si pe Facebook. Dar pot s-o zic si pe romaneste. Imi place mult sa merg la Drag si Draga. E un magazinas pe Bd. Sincai cu de toate, scotocesti cit timp stai, povestesti cu Drag sau cu Draga, te joci cu catelul, afli de evenimente misto, rontai un mar sau te indulcesti cu miere, e acolo o atmosfera asa de calda, incit iti ia cu mina orice durere. Asa sa fie toate locurile in care mergem si am fi fericiti. 😆

Lucruri alese cu grija

Daca vrei sa fii foarte strict poti sa-i spui si riguros “second-hand”, dar semnificatia e alta. “Mina a doua” inseamna ca ti se da cu o mina si apoi ti se da si cu cealalta. Darnicie. Nu se uita la cantitate cind e vorba de suflet. Dau din plin. Asa ca dupa aceea, cind te gindesti la acest loc, iti zici in sinea ta Mi-e Drag si Draga…

Continue Reading

Allview VedeTot

Ah, cit am asteptat momentul asta.

View. Allview.
Un pachet important

Faceam mici filmulete care se impiedicau toate. Se umpleau la un moment dat de asa-numitii pixeli. Imaginea se aglomera si se incetinea cumva, astfel ca nimeni nu mai intelegea mare lucru. Lucru deranjant, fiindca imi place sa transmit cu claritate mesaje filmate oamenilor din jur, am un public care ma roaga sa impartasesc experientele inedite prin care trec. Trebuia sa fac ceva.

Prietenii m-au sfatuit. Iti trebuie un telefon potrivit actiunii de a filma. Si-mi tot numeau un brand binecunoscut, pe care am ocolit sistematic sa-l folosesc. Nu stiu de ce, am incercat sa fiu contra curentului poate, sa nu fiu neaparat in topul aprecierilor, sa folosesc alternativa. Si acum, parea ca mi s-a infundat. Vrei filmari, ia-ti telefon potrivit. Pe de alta parte, cind imi iau ceva, orice, vreau sa fie romanesc. In masura posibilitatilor. La intrebarea mea, asociata cu o speranta timida : ” Exista vreun telefon romanesc bun?” toata lumea ridica din umeri, ba chiar imi pufnea in ris, adica  “Hello??! ce-i cu tine, ti-e rau?”, “I-auzi ce gluma!”, asa ca aproape renuntasesm. Pina cind un prieten mi-a aratat ce foloseste el. Era la al treilea telefon Allview. Mi-a zis ca-si ia altul, pe masura ce se updateaza, ca orice posesor serios de telefon. Esti multumit? O, daaa! – mi-a raspuns cu toata gura.

Prima verificare

Atit mi-a trebuit. Am cautat, am intrebat, am aflat ce-mi trebuie. Si mi-a sosit intr-o buna zi o cutie. In cutie, acest minunat produs facut in Romania, la Brasov (chit ca exista si circotasi care-mi soptesc ca e doar asamblat acolo). Si nu ma mai satur sa-i descopar optiunile, abilitatile, si nu ma mai opresc din a ma minuna “Stie de toate. Pai e ultimul racnet!”

Ultimul racnet!

Asa ca racnesc si eu de bucurie, ca pot filma in conditii excelente cu un telefon fabricat la noi: Allview!!!

Deja il plimb peste tot, sa-si merite numele, sa se transforme in renume.

Bucurie

Ah, cit am asteptat momentul asta.

Continue Reading

Roman contra roman

Sint trista. Ma gindesc la oamenii care au murit nevinovati in 1989. Am avut un coleg de liceu, facea in ’89 armata la Otopeni. A murit in brambureala aia. In masinatiunea aia infecta. S-au primit ordine si de-o parte si de alta. Prima linie. Fara informatie, fiecare se apara. Lupta cu dusmanul. Care dusman? Roman contra roman. Nimeni nu pare a fi de vina. Dar cineva stia. Cine e acel cineva?

Dupa 27 de ani, acest film facut de Adrian Sarbu ramine un document care ne lamureste ce nelamuriti sintem.  Si ce tristi. Cam asa.

Acum avem informatie din plin. Ei, si?

 

Continue Reading
1 2 3 26